O altă investiție ce a fost realizată de Consiliul Județean Argeș de data aceasta prin Regia de Drumuri

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Drumul Județean 704E Bascovele – Ursoaia din comuna Cotmeana. Lucrările la acest drum, care are o lungime de 4,5 kilometri, sunt finalizate. Ele cuprind și accesul la proprietăți, un zid de sprijin în lungime de 20 de metri, 6 podețe noi plus repararea a alte 16 existente, șanțuri betonate, rigole carosabile și parapet metalic semigreu.

DJ 704E Bascovele – Ursoaia este primul drum modernizat cu fonduri obținute de Consiliul Județean Argeș în urma deschiderii unui credit. A fost o lucrare complexă care a necesitat lucrări costisitoare. Aici sunt fonduri atât din bugetul local al Consiliului Județean Argeș, cât și dintr-un împrumut pe care Consiliul Județean l-a făcut pentru a duce la bun sfârșit acest drum care poate a fi o alternativă la ceea ce înseamnă drumul național Pitești – Râmnicu Vâlcea.

Capacitatea noastră de a face cât mai multe drumuri ține și de puterea financiară pe care o avem la un moment dat, de banii pe care îi putem investi ținând cont de faptul că noi, cei din Consiliul Județean, avem și alte investiții în derulare.

Fapte, nu vorbe!

Galerie FOTO AICI.

Postări similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *