Voi începe, de astăzi, să vă arăt efortul, munca, realizările, echipei PSD, condusă de nimeni altul decât de dl. Președinte Ion Mînzînă.
Deși am postat de fiecare dată când am finalizat un proiect, de acum îmi doresc să fac o trecere în revistă, un remember, a tot ceea ce s-a realizat de-a lungul celor 4 ani sau este în curs de realizare, din 2020 până în prezent.
Precizez, că nimic din toate acestea nu erau sau nu sunt posibile fără colegii din cadrul Consiliului Județean Argeș, cărora țin să le mulțumesc pentru efortul depus și pentru faptul că sunt alături de noi în această misiune de a duce cu adevărat ARGEȘUL PE PRIMUL LOC!
Mândria mea este că am prilejul să lucrez cu astfel de OAMENI dedicați și uimitori care se evidențiază întotdeauna prin munca lor și nu prin munca altora. Împreună suntem o echipă minunată, clădită pe încredere, respect și înțelegere reciprocă.
În cele din urmă, succesul va fi al nostru!
DJ 503 este cel mai lung drum modernizat de Consiliul Județean Argeș, cu fonduri europene! Are o lungime de 42 de kilometri și este cel mai important proiect de infrastructură rutieră derulat de Consiliul Județean Argeș pe fonduri europene în acest mandat.
Iată că am reușit să modernizăm acest drum foarte important, care străbate șapte localități (Slobozia, Mozăceni, Negrași, Teiu, Rociu, Oarja și Căteasca), fiind în beneficiul atât al locuitorilor, cât și al celor care tranzitează zona de sud a județului nostru. Practic, pentru cetățenii județului Argeș care vor să ajungă la punctul de graniță Giurgiu, acest drum scurtează timpul de deplasare cu cel puțin o oră – o oră și trezeci de minute. Lucrările au început în septembrie 2021 și au fost terminate cu 9 luni mai devreme față de graficele stabilite.
Am avut o colaborare foarte bună cu primarii localităților Căteasca, Oarja, Teiu, Rociu, Negrași, Mozăceni și Slobozia, cărora le mulțumesc și sperăm la cât mai multe obiective de acest tip la nivelul județului Argeș.
Voi reveni cu și cu alte detalii despre proiectele realizate de către ECHIIPA PSD și ECHIPA CONSILIULUI JUDEȚEAN ARGEȘ.
Galerie FOTO AICI.