Astăzi, la Pietroșani, am asistat la un moment important pentru comunitate, când atât domnul Primar, cel mai longeviv primar în funcție din județ, cât și consilierii din cadrul Consiliului Local au depus jurământul de credință.
În calitate de Vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, vreau să le transmit tuturor sincere felicitări și succes în noul mandat.
Acest moment simbolizează începutul unei noi perioade de muncă și dedicare față de locuitorii comunei. Sunt convins că, prin colaborarea între Primar și Consiliul Local, se vor implementa proiecte benefice care să contribuie la modernizarea comunei și la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
La nivel județean, vom susține întotdeauna inițiativele ce vin în sprijinul comunității, fie că este vorba de dezvoltarea infrastructurii, atragerea de fonduri europene sau îmbunătățirea serviciilor publice. Felicit încă o dată noua echipă a Primăriei Pietroșani și îmi exprim încrederea că împreună vom construi un viitor mai bun pentru toți locuitorii comunei.
Galerie FOTO AICI.