Spitalul de Recuperare Brădet este locul unde grija, profesionalismul și investițiile se împletesc cu sufletul!

Facebook
Twitter
LinkedIn
WhatsApp

Sunt locuri care au o poveste aparte, iar Spitalul de Recuperare Brădet este unul dintre ele. Ridicat în anul 1975, într-o zonă binecuvântată de natură, datorită apelor minerale sulfuroase care și astăzi vindecă trupuri și suflete, acest spital a devenit, de-a lungul anilor, un simbol al speranței.

Astăzi, datorită muncii echipei din cadrul Consiliului Județean Argeș și a implicării deosebite a domnului Constantin Voicu, managerul unității, Spitalul Brădet arată cu totul altfel: modern, luminos, primitor și dotat la standarde europene. Pacienții care ajung aici beneficiază de aparatură medicală de ultimă generație, de condiții hoteliere moderne, de tratamente complexe și de o echipă de specialiști care pun omul pe primul loc.

În fiecare an, peste 4.000 de pacienți din Argeș și din județele vecine își găsesc alinarea în saloanele acestui spital, fie că vorbim de recuperare reumatologică, neurologică sau posttraumatică. Aici, fiecare zâmbet recăpătat este rezultatul unei munci uriașe, al unor proiecte duse cu seriozitate și dăruire până la capăt.

În ultimii ani, investițiile derulate de Consiliul Județean Argeș au vizat nu doar modernizarea bazei de tratament, ci și siguranța și confortul pacienților: aparatură nouă, sisteme moderne de alarmare, un lift exterior, reabilitări, dotări cu paturi, televizoare, sistem Wi-Fi și multe alte îmbunătățiri. Totul pentru ca omul care ajunge aici să simtă că este îngrijit, respectat și în siguranță. Iar meritul principal le aparține oamenilor care nu au renunțat niciodată, celor care au crezut în acest loc și au făcut din el un spital de referință în județul nostru.

Le mulțumesc tuturor, echipei din cadrul Consiliului Județean Argeș, conducerii spitalului și personalului medical, pentru că prin munca lor de zi cu zi, Spitalul Brădet rămâne o dovadă vie că atunci când pui suflet, rezultatele se văd și se simt.

Pentru că la Brădet, sănătatea nu este doar un obiectiv este o misiune!

Galerie FOTO AICI.

Postări similare

România

România de poveste!

Sunt momente în care te oprești pentru câteva clipe și redescoperi, prin ochii altcuiva, frumusețea locului pe care îl numești acasă. Așa

Citeşte mai mult »

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *